Inceputurile de noiembrie sunt mereu triste pentru mine. Ele reprezinta momente in care imi amintesc mai mult de oameni dragi pe care i-am pierdut. Desi lucrurile se aseaza in timp, nu e stupid sa te apuce plansul cu gandul la o tristete pe care ai simtit-o cu ani in urma?

Anul trecut pe vremea asta m-am uitat la filmul “PS I love you”, imi spuneau niste prieteni ca e foarte trist. Daca nu l-ati vazut va spun doar ca e vorba de o tipa, careia ii moare sotul, iar dupa moartea lui primeste mai multe scrisori de la el. Scrisorile erau un fel de adio, adio de care avem toti nevoie cand pierdem pe cineva. Mi-au spus ca-s insensibila cand le-am spus ca nu mi se pare cutremurator de trist, la final chiar apare un altul in viata vaduvei. Consider si acum ca sunt lucruri mai grele, poti trai cu o pierdere pe care n-ai putut-o impiedica. E mai greu sa traiesti cu o pierdere de care te consideri vinovat.

Am vazut-o aseara la teatru pe Maia Morgenstern in piesa “Janka”. Era povestea unei evreice din Sighet, care a supravietuit lagarului de la Auschwitz, piesa era structurata in jurul scrisorilor ei. Pentru ea, moartea ar fi fost o eliberare, pentru ca e mai greu sa traiesti avand in ochi orori care s-au petrecut in fata ta si pe care nu le-ai putut impiedica. Si cine o poate face, se numeste un curajos!