Va amintiti revelioanele de pe TVR1 de demult, cu schite inspirate din Caragiale, cu muzica si dans? Ei, asta e revista, o calatorie de descoperire a moravurilor societatii noastre, intr-un decor sclipitor, cu costume frumoase si colorate, pe acordul unor piese cunoscute, interpretate de orchestra. Si nu orice fel de orchestra, ci una ideala, pentru ca la Baia Mare a fost aprobat un buget pentru a putea include toate instrumentele de care are nevoie (Multumim Dnului Primar si Consiliului Local pentru asta).


Primul spectacol de revista al nou infiintatei sectii “Mihai Maximilian” a avut avanpremiera aseara. Si, spre bucuria mea, am fost invitata. Am stat in primul rand si timp de 3 ore mi-am dorit sa fiu balerina. Imi era dor de Caragiale, imi era dor sa aud ca “life is a cabaret” si nu stiu daca va amintiti referenul: “Avea un picior foarte usor, Si o botina din cea mai fina!”, eu si sora mea il cantam des cand eram mici, mi l-am reamintit ieri seara. A fost un succes!

Recunosc ca sunt o consumatoare de piese de teatru si nu credeam ca revista ma va prinde. Dar m-a prins! Premiera spectacolului “Bibici si Mitici” are loc vineri, 02.11, de la ora 19.30. Si daca nu mai gasiti locuri la el, o sa va anunt eu cand se mai joaca. Am fost instiintata ca voi fi prima care va afla ;).

Azi incepe Festivalul si pana sambata voi manca “reviste”. La ora 13.30 merg la “Cartea Junglei“.

Iar la 19.30 la “Bonsoir, Paris!

Si inca ceva, aseara, cand imi luam invitatia de la secretariatul teatrului, dnul director Claudiu Pintican m-a vazut, mi-a pus mana pe umar si mi-a spus “Ai venit Domnisoara?”. “Am venit!” si vreau sa aduc cat mai multi pe viitor. Plus ca, am niste idei minunate de prezentare a teatrului, abia astept sa le pun in practica si ma bucur ca sunt lasata!