In fiecare dimineata cand ma trezesc, intorc capul spre geam sa ma uit la cer. Nu ma uit sa incerc sa vad cum e vremea, de fapt, nici nu prea stiu de ce o fac. Poate imi place sa-mi incep ziua privind in zare, intrebandu-ma ce minune imi rezerva azi.

Cerul e plin de culori dimineata. Sau cel putin asa il vad din patul meu. Cei mai multi copii il vor desena albastru daca ii pui sa o faca, asa ni-l imaginam toti. Dar am observat ca cerul ni se arata albastru, albastru, doar cand e soarele pe el. Frumusetea lui e scoasa in evidenta de lumina soarelui.

N-am vrut sa ajung la concluzia urmatoare si totusi am facut-o. Pana si cerul are nevoie de ajutor sa capete stralucire, frumusetea lui e scoasa in evidenta de o alta frumusete. Cu cat ma uit mai mult in jur realizez ca doi e firesc! Si de aici ne incep necazurile :D…