Avem un gand, un singur gand, care e mai puternic decat toate celelalte. Orice am face, ne intoarcem tot timpul la el. Il resimtim ca una din nevoile primare. Ne manipuleaza si ne face sa credem ca neimplinirea lui e neimplinirea noastra.

N-are rost sa spun ca nu e asa, pentru ca nu o mai cred nici eu. Ce nu pleaca, trebuie infaptuit! Cu asta ne luptam, iar batalia e pe viata si pe moarte.

Si vine o mare suferinta. E ca si cum ai sta in picioare intr-un camp deschis cu 2 sniperi. Unul tinteste spre cap, iar celalalt spre inima. Si intra 2 gloante in tine, suferinta e ca un sniper. Trage unde stie ca te rapune. Gloantele fie ies in exterior, ducand cu ele partea infectata de gand, fie raman in interior, iar in timp reusesc sa se amestece cu materia pe care au atacat-o.

Gandul meu m-a pus in fata unui pluton de executie. Si m-am rugat, si-am implorat, dar comandatul lui a stat mut si nu s-a induplecat. Macar de-ar fi tras sa poata iesi gloantele, dar nu, a preferat sa le lase inauntru. Sa ramana si gandul, si durerea provocata de el!