Credeam ca viata te instraineaza de oameni. Dar de fapt, oamenii te instraineaza de ei. Pe unii ii simti exact cand incep sa o ia la fuga. Asa cum ii simti pe cei care alearga spre tine. Prostia cea mare e cand alergam noi, dupa cei care fug. Dar ca orice prostie, trebuie facuta si asta o data. Sa ne-o scoatem din sistem. Stiti ca inteleptii spun sa nu facem aceeasi prostie mereu, ca sunt altele noi de facut. Sa le facem pe toate, cat mai repede.
Cand ti se inchide o usa, nu te astepti sa se deschida automat o alta. Cel putin mie nu-mi vine sa cred ca e posibil. Ar parea prea usor, si am invatat deja, ca lucurile nu sunt ceea ce par. Desi, minunile vin intr-o secunda. Si niciodata cand crezi tu ca ar putea sa vina.
Cum a putut cineva, de care imi placea si cum merge pe strada, sa se transforme in “somebody that I used to know”?
Leave a Reply