As vrea sa fiu si eu ca toti oamenii. As vrea sa nu mai fiu intelegatoare. As vrea sa ma pot supara pe tot ce ma face sa sufar. As vrea sa pot bloca si sa intorc capul sa merg mai departe. As vrea sa-mi spun ca nu-mi mai irosesc iubirea trimitand-o pe oriunde. As vrea sa nu-mi vina sa ma corectez acum, sa ma cert ca scad valoarea unui loc, numindu-l oriunde.
As vrea sa am un plan si sa ma tin de el. As vrea sa nu fie importanta metoda, ci doar indeplinirea planului. As vrea sa stiu si sa n-am surprize. As vrea sa pun o eticheta pe cineva si sa nu ma intereseze sa o schimb.
Dar n-as fi fericita! Pentru ca n-am dreptul sa nu fiu intelegatoare, nici suparata. Iar iubirea nu s-ar putea irosi niciodata. Cine sunt eu sa judec valoarea celorlalti? Si daca imi fac planuri, cum ar putea aparea surprizele placute?
Leave a Reply