Aveam un gand. Era cu mine de atata vreme, incat nu mai stiam cum e fara. Ma identificam cu el, ajunsese o parte din mine. La inceput a fost galagios si vesel. Dupa care, veselia a plecat, dar galagia nu. Si daca veselia a plecat, a venit supararea, caci galagia-i vorbareata. Nu i-a placut singura si si-a chemat tovaras.

Respiram pe jumatate si ma miscam greu. E de inteles, totul se complica cand iti suna capul. Si intr-o dimineata ma trezesc si primul gand nu mai e acel gand. Si ma apuca rasul. Si rad toata ziua. Respir complet, iar mainile-s mai usoare. Oare asa sunt eu? Chiar a plecat? E posibil ca asteptarea sa fi luat sfarsit?

“Un om poate primi confirmari de la orice din jurul sau.” (Carlos Castaneda)