Un om drag mi-a spus de ziua mea ca nu am nevoie decat de mine sa fiu fericita. Restul e surplus. N-a avut timp sa dezvolte prea mult, dar stiu ca se gandea la lucruri care mie imi sunt cunoscute. Fericirea ne vine din interior, realitatea e acolo, restul nu conteaza. Eu controlez ce se intampla in afara, eu pot sa decid cum ma simt vis-a-vis de o situatie. Cine ti-e drag nu trebuie sa fie langa tine ca sa il iei in brate, nimic nu te opreste sa-ti imaginezi ca conduci Ferrari in loc de Dacie… cred ca ati inteles ce vreau sa spun.

Este o pilda referitoare la un calugar buddhist, plin de zel, care crede ca a dobandit intelegerea suprema, si anume, ca totul in jur e o iluzie, ca nimic nu ii poate face rau sau provoca suferinta. Maestrul sau ia o bota si ii da cu ea in cap, doar ca sa ii demonstreze ca “iluzia aia de bota” ii poate crea o durere cat se poate de reala.

Suntem oameni, nu sfinti. Oricat am incerca, nu ne putem concentra doar pe ce avem in interior. Cei din afara ne influenteaza. Surplusul, daca e nepotrivit, ne poate chinui o viata intreaga. O rascruce nu apare cand esti pe drumul bun…