Ca “prea mult” strica am stiut-o tot timpul. Sunt prima care pledeaza pentru cumpatare, pentru masura in orice. Numai in iubire, nu! Acolo nimic nu-i prea mult. Si totusi…

A darui e in firea universului, zic unii. Iar a primi e dupa colt. Chestia e ca, daca suntem mici, ne cam speriem de lucrurile mari. Cand cineva ne da mai mult decat putem primi sau mai mult decat am fost obisnuiti sa primim, o luam la fuga. Nu inteleg de ce. Venim cu iubire, nu cu datorii la banca!

“Esti cu restante la primire!”, strig eu in urma lui. Dar nu cred ca ma aude… Sa-mi schimb surplusul pe o pereche de patine cu rotile data viitoare, sa-l pot ajunge din urma?