Mi se intampla uneori sa cunosc oameni si sa nu-mi pot dezlipi ochii de pe ei. Nu e vorba doar de barbati aici. Nu are legatura cu atractia fizica tot timpul. Au ceva ce ma acapareaza. De multe ori sunt constienta ca exagerez cu privitul, unora le si spun sa nu se supere.
N-am putut sa spun niciodata ce ma atrage la cineva. Ce au facut, ce mi-au spus, cum s-a intamplat…era o enigma. Dintr-odata, imi dadeam seama ca mai e cineva in mintea mea, pe langa mine! Ceva de genul “tu de unde ai aparut”? E unul din motivele pentru care sunt foarte atenta acum la tot ce se intampla in jurul meu. Sa stiu cand…, sa nu fiu prinsa cu garda jos :), nu ca mi-ar folosi la ceva daca ar fi ridicata.
Nu cred in coincidente, cred ca orice persoana vine cu un scop si vine cand trebuie. Dar celor care ni se impletesc cu gandurile, ca si sunetul melodiei noastre preferate, trebuie sa le acordam o atentie speciala!
24/10/2011 at 3:41 pm
Mi se întâmplă şi mie destul de des. Simţi în acel moment cum timpul se opreşte şi eşti doar tu, imaginea persoanei şi gândurile. Ai vrea să afli cât mai multe şi chiar s-o abordezi. Nu realizezi cât de insistent te uiţi şi deodată BOOM!! un cot în coaste sau o palma după ceafă, urmat de un ţipăt de nevastă isterică “nu ţi-e ruşine!! Cu mine de mâna?!”
24/10/2011 at 7:43 pm
:)) Adi, chiar asa, nu ti-e rusine?
24/10/2011 at 8:57 pm
Sincer, mi-e rusine cand ma prinde asupra faptului, dar cateodata instinctul de perpetuare a speciei este mai puternic. Si vorba ta: “Nu cred in coincidente, cred ca orice persoana vine cu un scop si vine cand trebuie”. 😉