Cand fata spune da, e normal ca el sa spuna nu. E o lege a universului, totul este echilibrat. Cand ea va spune nu, el va spune da.

Comunicarea monosilabica nu e comunicare. Gresim cand credem ca putem actiona intr-un fel, iar cei din jur vor intelege exact ce dorim noi sa transmitem. Nu e posibil. Fiecare interpreteaza dupa bunul plac.

Nu ne putem baza ca cei din jur ne cunosc. Nu ne putem increde in capacitatea lor de a intelege corect. Pentru ca fiecare e influentat de viata lui, de sentimentele lui, de persoanele cu care interactioneaza. Actiunile noastre, reactiile noastre, privirile noastre vorbesc pana la un punct. Restul e responsabilitatea noastra.

Suntem destul de evoluati si avansati. Tragedii adevarate s-au produs din lipsa comunicarii.

“Si, totusi, trebuia vorbit cu Shakespeare,
Sa tempereze el acest cosmar,
Ca mor si Desdemona, si Othello;
Atuncea cand, in locul lor, vorbeste
Un simplu amanunt vestimenatar.”

PS: Ar trebui sa o las mai moale cu poeziile, ca imi tot vin ideii.

Personajele sunt o fictiune, orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoarea.