Si nu ma refer aici la definitia principala a masochismului, cea de pervesiune sexuala, ci la a doua: atitudine a cuiva care gaseste satisfactie in propria-i suferinta, umilinta. Pentru ca am constatat de-a lungul timpului, ca am o placere sadica sa ma chinui. Stiu ca nu imi face bine si totusi nu ma pot abtine. E vorba de lucruri pe care le fac, desi stiu ca nu ar trebui. Lucruri pe care simt ca mor daca nu le fac, iar odata terminate, incep remuscarile. Si imi spun in minte ca a fost ultima data, dar niciodata nu e asa.

Eu am un sfat foarte bun pentru toti cei care se simt stresati: sa faca o lista cu ce le face rau si sa elimine incet, fiecare situatie. Si totusi, de ce mi-e atat de greu uneori sa aplic si asupra mea? Pentru ca e mai usor de zis, decat de facut?

Ma tot joc cu psihicul meu, oare nu o sa se razbune intr-o zi?