Suntem schimbatori, suntem in continua miscare, acumulam zilnic tot felul de informatii, invatam (daca ne duce mintea) cate ceva de la tot ce e in jurul nostru. Nu ne dezvaluim complet nimanui, nici chiar noua. Nu o facem doar sa ne ascundem, de cele mai multe ori nici noi nu ne cunoastem in totalitate. De cate ori nu am fost surprinsi de deciziile sau de reactiile noastre? Purtam o masca. Suntem nevoiti. Sunt studii care arata ca 70 % dintre femeile care isi dezvaluie slabiciunile in fata barbatilor, ajung la terapie. Pentru ca ei nu se pot abtine sa nu se foloseasca de ele. Nu se pot abtine, sa nu te loveasca unde te doare. Si asta e firea omeneasca.
Si atunci de ce sa nu ne punem masca? De ce sa nu zambim cand ne doare? De ce sa nu ne aratam mai puternici decat suntem?
Gandesc, deci exist! Ma indoiesc, deci exist! … Mint, deci exist!
Cum ajutam pe cineva sa-si dea jos masca? Cu timp, cu intelegere, cu tandrete, cu iubire.