De-ale mele

Vreau sa te pipai si sa urlu:”Este”!

Azi sunt poezie. Am auzit versul din Psalmul lui Arghezi la televizor si m-am ridicat din pat, la miezul noptii, sa citesc poezii. M-a apucat o pofta nebuna, mi-a sarit somnul. Asta a fost in urma cu o saptamana. Si nu m-am oprit inca.
In scoala generala, la fiecare spectacol de sfarsit de an, recitam poezii. Dupa ce am crescut, mi-am ocupat mintea cu altceva si parca le-am uitat, sau mai bine zis, le-am indepartat de mine.
Oare ce a fost in capul meu in ultimii ani? Mi-a venit din ce in ce mai rar sa dansez singura in casa, sa citesc poezii. Am citit carti de oameni mari. Am facut lucruri pe care le fac oamenii mari. Am pus-o pe seama maturizarii. Dar nu era asta. Era tristetea.
Entuziasmul…el a lipsit. El te insoteste atunci cand esti pe drumul bun.
L-am regasit, asa cum am regasit si poezia. Si imi recit in gand…

“Obrajii tai mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
In care se-oglindesc
Azurul si copacul.

…….

Fiinta ta intreaga
De chin si bucurie,
Nu trebuie sa-mi fie,
De ce sa-mi fie draga?”

Hmmmmm….. Si intr-o zi, o sa i-o soptesc si lui in ureche!

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.