Blogul meu face șapte ani! Când zic șapte, mă gândesc la primul articol scris în pat la ai mei acasă cu packard bell-ul în brațe. Am scris multe așa, până-n ziua când s-a prea încălzit și n-a mai mers. Atunci m-am învățat că laptop-urilor nu le place să stea între pături cum îmi place mie.

Mă apucă și acum groaza, ca de fiecare dată, când recitesc ce scriam la început. Mi-am amintit de părerile pe care le emit când îi citesc pe cei care încep să scrie și m-am calmat. Începutul e dovada potențialului, valoarea se lucrează în timp.

Deși au trecut atâția ani, îmi pare că am întinerit. Era o vreme când mă simțeam de 20 de ani fiindcă era perioada care mi-a plăcut cel mai mult, dar nu e înțelept să fii de 30 și să rămâi blocată cu zece ani în urmă. Am întinerit că mi-am aruncat din supărări, adaptabilitatea și vastitatea minții îți face spriritul ușor.

Blogul m-a învățat să exteriorizez și m-a responsabilizat, mi-a adus întâlniri și colaborări mult mai frumoase decât mi-aș fi putut imagina. Sunt întrebată des ce trafic am, dar nu am urmărit asta niciodată. Îl văd ca un maestru, se întâlnește cu cine e pregătit să-l primească.

Poza din articol e un colaj cu pozele mele din ultimii 7 ani, în ordine crescătoare. Dacă par mai luminoasă la față de prin 2013, are legătura cu anul când am descoperit meditația și când a început să îmi placă taichi-ul. Atunci am învățat că cuvintele au putere nu prin ce spui, ci prin cum spui. Nu-mi iese tot timpul, dar nici nu am de gând să mă opresc.

Vă mulțumesc că mai treceți pe aici din când în când!