timp
De-ale mele

Nu-mi dau timp destul pentru ce am de făcut

Când merg pe jos dintr-un loc în altul și n-am destul timp la dispoziție, dacă întâmplarea face să mă întâlnesc cu un cunoscut, mă enervez că mă oprește să mă țină de vorbă. De obicei, oamenii se bucură că mă văd, îmi pun întrebări despre ce mai fac și câte mai fac, iar eu nu pot simți aceea bucurie și deschidere, pentru că ajung în întârziere unde am de mers.

Fiind conștientă că nu e vina lor, și nici nu am motiv să mă supăr, m-am uitat la toate reacțiile mele din toate domeniile, când mă enervez că nu îmi iese cum vreau eu.

După faze din astea repetate, când am avut și apucături de prost crescută, mi-am dat seama că în miraculoasele calcule care-mi pușcă la fix doar în minte, n-am adaugat și factorul surpiză. Nu poți ignora, nici trece pe lângă factorul surpriză, e parte din viață și supărându-te că apare, te superi pe felul în care funcționează lumea.

Vine un timp când trebuie să-ți dai timp, când pentru orice faci, pui în lucru sau în calcul mai multe resurse decât până la acel moment. Dacă îți setezi un obiectiv sau un traseu, alocă puțin mai mult din ce crezi tu că ar fi nevoie, nu mai puțin. Avem prostul obicei să alocăm mai puțin și ca să ne vindece de zgârcenia asta, universul face să avem și mai mult de dat. De obicei, fix când nu avem de unde…

[foto]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.