In prima saptamana din an am citit o carte despre Preasfintitul Iustinian si spunea, la un moment dat, ca a simtit mereu in interior dorul dupa o alta lume. Apareau in carte pagini dintr-un jurnal de-al sau, scris pe cand avea 85 de ani si m-a surprins ca inca avea indoieli. Inca se intreba daca a facut si face destul ca sa-si implineasca misiunea.

Imi povestea o prietena ca a fost surprinsa odata sa vada un preot stand la o masa si sa nu creada prea mult despre el. Pana in momentul cand si-a imbracat haina si a inceput sa se roage. Parea trait de altceva si unealta lui era cuvantul. Prin vorba iti transmitea ce simte el atunci.

Eu credeam ca cu cat e omul mai mare, cu atat sunt indoielile mai mici. Dar cred ca e invers. Si mi-am amintit de Musashi si de felul in care a castigat el cea mai mare confruntare a vietii sale:

“Kojiro isi pusese increderea in sabia fortei si a indemanarii. Musashi se increzuse in sabia sufletului. Aceasta a fost singura diferenta dintre ei.”