“Ea mergea capsuni s-adune,
Fragi s-adune
Eu sedeam pe prag la noi.
Ea ca sarpele prin foi
Vine-ncet, pe ochi imi pune
Miinile ei mici si moi,
In ureche-o vorba-mi spune,
Rade lung si fuge-apoi.

Pieptul plin cu mana-l tine,
Strins il tine,
Ca-i piept tinar si mereu
Ar salta, si-n salt e greu.
Sta pe loc si-i pare bine,
Bate-n palme: -“Te stiu eu:
Nu mai vin! De viu la tine,
Ma saruti si nu mai vreu!”

Eu o chem si-i spui de toate,
Multe toate,
Multe bune si-n zadar.
-“Nu-mi faci capul calindar!
Nu te cred si nu se poate!”
Eu ma-ntorc: -“Ei, du-te dar!”
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe ginduri iar

Stind asa, un brat ridica,
Blind ridica,
Parul meu, pe frunte dat.
Cind ma-nalt, ramin mirat:
-“Te-ai intors?” -Si suptirica,
Ea pe piept mi s-a lăsat,
Si zimbea c-un fel de frica:
-“Raule, te-ai suparat?”

(de George Cosbuc)