Ieri seara am fost in Satu Mare sa vad piesa “Take, Ianke si Cadar” si am auzit o povestioara, spusa de Ianke, despre vacile din Olanda. Pentru ca nu vor sa manance iarba ingalbenita si uscata, proprietarii lor le puneau pe ochi niste ochelari cu lentile verzi, ca sa vada iarba verde si sa manance mai cu pofta. Zicea el, ca asta face tineretea cu tinerii, le pune ochelari sa vada lucrurile mai frumoase decat sunt. Batranul stie asta si-l prosteste pe Dumnezeu, uitandu-se peste ochelari ca sa vada lucrurile exact asa cum sunt.
Cred ca toti am fost pusi la punct, la un moment dat, de catre o persoana mai in varsta. O tin minte pe bunica cum taia putin din penele de pe aripile gainilor ca sa nu poata sari din tarc si sa fie luate pe sus de uliu sau duse de vulpe. Imi zicea ca e spre binele lor (vai tu buni, ca acum imi dau seama ca de fapt, era spre binele tau, ca sa ai ce taia pentru supa si cine sa faca oua, ce stiau gainile de moarte? ). Asa ne spuneau noua, ca e spre binele nostru, cand ne domoleau avantul. De fapt, era spre binele lor.
Dar tocmai asta e frumusetea tineretii. Sa poti visa fara frica, sa te poti vedea in locuri care par de neatins. Si intelepciunea batranetii ar trebui sa insemne c-ai inteles ca fiecare are de trecut prin drumul sau. Si ca nu ai voie sa ii arati cuiva cu ochii tai, ci ar trebui sa-l inveti sa se uite cu ai lui.
Eu stiu. Sunt o vaca cu ochelari de scufundari, nici macar nu pot sa ma uit peste ei ca-mi intra apa in ochi si nu mai vad nimic. Si uneori nu ma uit la lucruri in fata, ci ma uit la ce e in spatele lor. Si nu zic eu ca e bine, dar parca daca ar fi sa mi-i dea cineva jos, as prefera sa o faca doar primavara, cand sunt toate verzi si inflorite!
1 Pingback