Intr-o seara de culoare alb-cenusie, o fata infrigurata se plimba pe strazi. Stie unde are de mers, desi stie ca nu acolo trebuie sa ajunga. Stie ce are de facut, desi stie ca nu asta e ceea ce trebuie sa faca.
Se plimba rugand Divinitati, Fecioare, ingeri si iluminati sa pazeasca tot ce are suflare. ‘Si pe el’, zice in timp ce vede un batran trecand. ‘Si pe ea’, zice auzind miorlaind o pisica.
Apoi ii vorbeste unui copil nezamislit inca, dar pe care stie si simte ca trebuie sa il faca. Ii spune sa-si aleaga tatal si sa le poarte pasii unul catre celalalt. Ii da detalii despre cum crede ea ca trebuie sa fie si-i spune c-ar fi bine s-o asculte, daca nu vrea sa creasca cu parinti separati.
Apoi se gandeste ca nu-i usor sa fi fericit intre nefericiti. Ca cei nefericiti nu mai au timp de nefericirea altora, si si-o duc inainte pe a lor. Cei fericiti o vad si e mai greu de dus nefericirea altora, decat cea proprie.
Apoi zice o rugaciune pentru ai ei, cei cu sufletul suparat. Ca cine stie, poate mai e nevoie doar de rugaciunea asta, ca sa fie iertati!
PS: Am o prietena cu un copilas tare bolnav, trimiteti-le un gand bun, va rog.
Leave a Reply