Tatal meu a primit azi o veste legata de o prietena de-a lui care e grav bolnava. Avea o privire ingrijorata cand mi-a transmis-o si mie, precizandu-mi ca e cu doi ani mai mare decat el. Era privirea aceea de panica, pentru ca realizezi ca se poate intampla orice, oricand.

Cand apuci pe drumul de cautare al Adevarului si cand iei calea practicilor spirituale, dupa un timp, daca esti bine insotit in drumul tau, incepi sa faci tot felul de constientizari, legate de tine si de viata. Dupa un anumit interval de practica, cand vezi ca functioneaza si ca ti se intampla tot felul de lucruri deosebite, simti un impuls interior de a-i ajuta sau indruma pe cei din jur. A ajuta pe restul din iubire si din sinceritate se numeste ca faci fapte bune, care sunt indispensabile unei practici cu rezultate si unei vieti fericite.

Dar omul nu poate fi ajutat daca nu e pregatit sau daca nu vrea. Il stiu pe tati ca face fapte bune si mi-as dori sa-l am cat mai mult timp cu mine. Azi i-am zis ca trebuie sa aiba grija de sanatatea sa… Mi-ar placea sa simt ca are deschiderea catre a afla mai multe, dar au crescut in alte timpuri, iar pentru noi e o provocare destul de mare sa ii invatam altceva. Nu-mi ramane decat sa fac eu mai mult, sa ii pot ajuta pe ei. Si la qigong invat cum sa fac asta!