In urma cu mult timp, aveam niste prieteni pasionati de masinile sport si de concursurile de drift. Ii ascultam vorbind despre asta sau ma uitam la ei cand se uitai la clipuri pe net, si vedeam pe fetele lor o incantare pe care eu nu o experimentam la aceea vreme, dar dupa care tanjeam din ce in ce mai mult.

Era dorul de a face ceva frumos. Sau, cum am realizat mai nou, era strigatul sufletului meu, care-si dorea sa se exprime si sa fie lasat sa creasca. Si sa se deschida.

“De la suflet la suflet, asta e calea!” Calea catre ce? Pai, catre fericire. Dar, ca un suflet sa-l poata atinge pe altul, trebuie sa fie deschis. Activ! Asta mi-am reamintit saptamana asta…

In functie de actiunile noastre predominante, putem vedea cam cat manifestam din sufletul nostru. Si in timp ce scriam asta, mi-am dat seama ca poate nu e numai actiunea acea frumoasa, ci felul in care o facem.

Tot incerc sa explic ce inteleg eu din lume si nu asta ar trebui sa fac; de fapt, ar trebui sa ii fac pe ceilalti sa se intrebe singuri…