Am admirat mereu oamenii care ajungeau intr-o pozitie din care puteau intr-un fel influenta existenta celor din jur. Sa scri o carte care sa ii bucure pe cei ce vin dupa tine, sa pictezi un tablou care sa le opreasca respiratia cand il privesc sau sa vi cu o idee inovatoare, mi se parea un dar si-i consideram pe oamenii astia norocosi.

Practicile spirituale m-au invatat ca ma uit la noroc, cand ar trebui sa vad responsabilitatea. Pentru ca, in primul rand, despre asta este vorba. Tu primesti ceva si ai o responsabilitate si o misiune fata de ceilalti sa le oferi si lor din ce-ai primit. Daca va uitati in jur veti vedea cat de putini abia reusesc sa faca ceva pentru ei, d-apoi pentru restul. De aceea, cei care muncesc si pentru noi merita respectati!

La cursurile de qigong sau de taiji, maestrul nostru incearca mereu sa ne invete sa aplicam in viata de zi cu zi ce ne invata el. Pentru ca acceptarea a tot ce se intampla e atat de esentiala, practica zilnica catre asta te duce: sa poti sa-i accepti pe ceilalti, fara a incerca sa-i schimbi si fara prea multa suferinta. Si din exercitiile mele am vazut ca se poate. Reactiile celorlalti le vezi altfel, iar cine nu-si are locul langa tine, pleaca incet, subtil, ca si cum n-ar fi fost… Si asta e un mod frumos de a pleca!