Avea Paunescu un vers intr-o poezie in care zicea “sa pot sa dorm ca sa te uit” si stiu ca o perioada lunga de timp mi-am dorit acelasi lucru: somn in cantitati mari. Nu era insuportabil sa fiu treaza, dar preferam noaptea. Nici macar nu visam.

Acum ma pun seara in pat si astept sa se faca dimineata. Nu stiu cum s-au aranjat astrele dar nu mai am chef sa dorm mult. Mi se pare ca sunt atatea de facut, atatea de vazut si de aflat, incat experimentez cu redusul orelor de somn sa ii pot gasi organismului meu un echilibru.

Imi spunea un prieten zilele astea ca petrec prea mult timp incercand sa ma caut, ca prea analizez si studiez. Dar oare nu asta e scopul in lumea asta? Nu pot doar sa traiesc, pot doar sa traiesc frumos…iar calea spre asta nu-i usoara!