Am aflat de cateva minute ca cineva pe care il stiam nu mai e. Familia lui s-a pus aseara in pat linistita, nestiind ca se vor trezi cu o durere pe care o vor simti toata viata. Suntem la o secunda departare de o prabusire. Orice secunda care vine poate sa aduca o veste proasta. Si ni se spune sa nu traim cu frica. Din ce material suntem facuti de putem respira in continuare? Sa fie uitare, inconstienta, speranta?

Accidentele si crimele de la televizor nu ne mai socheaza. Sunt doar stiri pentru noi. Nu realizam ca sunt o realitate pentru cei care le traiesc. Le-as interzice, le-as scoate cu totul, pentru ca ne fac cumva imuni si nepasatori. Si cand ajungi in punctul acela e posibil sa vina si pedeapsa. Care e pedeapsa? Sa traiesti pe viu, ceea ce credeai ca tie nu ti se poate intampla.

PS: Va rog sa nu intrebati cine a plecat, e un cunoscut de pe strada, cu o familie si mi se rupe sufletul pentru ei.