Memoria mea e selectiva, as zice proasta uneori. Sunt lucruri pe care le citesc si care-mi ies din minte intr-un timp foarte scurt. Uneori uit si articolele scrise de mine. Dar anumite chestii raman. Sunt mesaje pe care le-am scris sau pe care le-am primit demult, dar le pot recita perfect.

Filmele care mi-au ramas in cap sunt cele in care am trait povestea personajelor ca si cum ar fi fost a mea. Bucuria sau durerea lor mi se pareau reale si cunoscute, desi nu tineam minte sa fi trecut prin situatii asemanatoare. Oare e posibil sa simtim atat de mult pentru ca urmeaza sa ne confruntam in viata cu ele?

“Just because you took a vow doesn’t mean you know how to love!” Intotdeauna mi-a placut replica asta … Oare poti invata? Un juramant schimba cu ceva lucrurile?