Ma uit uneori la oamenii care imi par foarte fericiti si ma intreb daca sunt cu adevarat. Au multi atata bucurie in rasul lor, ca pare de necrezut. Poate au probleme cu familia, poate le e dor de cineva care nu vrea sa ii vada, poate fac ceva ce nu le place sau asteapta ceva ce nu mai vine, dar pot sa rada.

Ziceam odata ca oamenii din jurul meu imi par veseli in general, iar un prieten mi-a spus sa ies pe strada sa ma uit la ei. N-am facut-o, pentru ca fie ma uit in pamant, fie spre cer, niciodata in fata mea, deci nu ii vad.

Nu e gresit sa lasam un moment prost sau o zi proasta sa defineasca starea noastra generala? Mi-am adus aminte de un vers dintr-o poezie de-a lui Bacovia, in care ii zicea iubitei ca azi, chiar si sanul ei e mai lasat. Dar maine o sa il vada la locul lui :), sunt sigura. Si noi la fel!