Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
“Nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?”
(de Lucian Blaga)
18/12/2011 at 1:49 pm
Poti sa scrii cateva versuri cu zombi?
18/12/2011 at 5:34 pm
Nu pot 🙂
18/12/2011 at 1:56 pm
poezia imi aduce aminte de doua momente frumoase, unul din liceu si unul recent 🙂
“
Intai a semanat malai
Intaiul om, fugind din rai.
La urma s-a intors, 1-a lins,
Sa-si piarda urma, dinadins.
Acum il cauta, slab, stramb,
El, fabricantul de porumb.
Ah, raiul de odinioara!
Nu-l mai gaseste, doar il ara.
Erau pe-aici, intr-un coclaur,
Un om, un pom si un balaur.
Si-un sarpe subtirel: femeia,
Balaur mare-a fost aceea!
Caci numai ea, zice, m-a-mpins,
Fugind din rai, de l-am si lins.
A dracu limba, m-a pierdut!
De-as fi stiut! De-as fi stiut! “
Marin Sorescu – Poveste
18/12/2011 at 5:36 pm
Ce frumoasa e poezia lui Sorescu, multumesc Florin, o sa caut sa citesc mai multe de-ale lui!
18/12/2011 at 5:57 pm
“in fund cresc nuferi?” 🙂
18/12/2011 at 6:16 pm
ce amuzant esti :)!