Mi-am amintit azi de primul si singurul meu interviu pentru o slujba. M-am dus din curiozitate, sa le povestesc la scoala, am fost angajata si a rezultat o lunga si frumoasa colaborare si prietenie. Unul din sefii mei de atunci m-a pus sa desenez un copac. Era intruchiparea testului psihologic la vremea aceea, ca au trecut ceva ani de-atunci.
Stiu ca aveam o foaie in fata si din modul lui de exprimare parea ca imi va da mai multe chestii de desenat. Am desenat un copac mic, simplu, sus in coltul stang al paginii. Si atat! Din asta a dedus el, ca sunt destul de retrasa si ca nu prea ma agat de oportunitati pentru ca nu am desenat multe crengi :).
Nu stiu cati dintre noi avem foarte dezvoltata, la 19 ani, latura asta cu exploatatul la maxim al ocaziilor ce vin spre noi. Nu trebuie alese toate, doar una buna, si eu am facut asta. Iar copacul mic, in mintea mea era o forma de a salva hartia, de a nu fi nevoita sa consum mai mult decat e nevoie. Eram eco (ecologista si economista) inca de atunci.
Sau oare asta era felul meu de a explica logic neajunsurile mele, daca le pot spune asa? Chiar ne incadram toti in ce scriu cartile de psihologie sau nu prea?
30/09/2011 at 3:35 pm
am aproape 20 de ani si inca nici nu mi-a trecut prin cap sa imi caut o slujba. cateodata ma urasc pentru neseriozitatea mea. :))
30/09/2011 at 5:16 pm
E un fel de slujba ce faci acum cu blogul :).
30/09/2011 at 9:34 pm
eh, frumoasa viata ar fi daca as trai de pe urma blogului. 😀
30/09/2011 at 10:36 pm
Urmeaza, urmeaza…