Multa vreme m-am considerat anti-sociala ca nu puteam eu sa beau cand ieseam. Nu prea imi placea alcoolul, nu-mi placea starea de ameteala sau senzatia de oboseala de a doua zi. M-am remediat!

Incet, incet a inceput sa imi placa. Nu mult, ca nu-s in stare. Plus ca sunt pentru cumpatare, nu pentru exces. Dimineata urmatoare, dupa cheful “puternic vascularizat” e groaznica. Nu am chef sa ma trezesc, nu am chef sa dorm, e o stare naspa cu care nu-s obisnuita. Si daca e si intr-o zi a saptamanii, imi vine sa ma impusc.

Oare e asa frumoasa starea cand esti foarte ametit si anuleaza senzatia nasoala de a doua zi? Sau cu timpul si cu exercitiu dispare?