Cand sunt prea obosita sau tulburata, o plimbare seara ma remonteaza. Imi place linistea, imi plac culorile orasului si imi place singuratatea.

Ieri seara m-am trezit urmarita de un caine. Initial, am crezut ca e un caine vagabond. Dar avea lesa, era curat si foarte educat. Mergea in dreptul meu. Parea istovit. Cand vedea alti caini, se ascundea dupa mine, sa-l protejez. Ieri ma simteam slabita, doborata chiar. Sunt unele lucruri care vin spre mine si pe care nu le mai inteleg. Mai rau e ca, cine ar putea sa imi explice, nu vrea sa o faca. Dupa multa alergatura, cainele asta pierdut, m-a ales pe mine sa il protejez. M-am gandit atunci, ca sunt mai puternica decat cred.

Era un caine lup. Imi era mila de el, ca nu stiam cum sa il duc acasa. Cineva mi-a spus ca isi va gasi singur drumul, sa il las sa o faca. Isi va folosi simturile, chiar daca acum e putin derutat.

E amuzant cum aud tot timpul, ce am nevoie sa aud. N-ar mai trebui sa ma gandesc la momentele derutante, sunt de scurta durata. Toti ne gasim drumul folosindu-ne de simturi!