Cand eram mica imi petreceam aproape toate vacantele la bunici. Cand nu ii ajutam sau nu ma jucam, citeam. Nu aveam televizor acolo pe vremea aceea. Cand imi terminam lecturile obligatorii primite de la scoala, ii ceream bunicii biblia. Era o biblie veche, mostenita de la tatal ei.

Cartile mi-au placut de mica. Pe la 1 an, intr-un moment de neatentie al buncii, m-am intins din patutul meu, care era langa masa, si am pus mana pe biblie. N-am citit, doar i-am rupt cateva foi. Bunica imi amintea isprava mea, aproape de fiecare data cand vedea foile rupte.

Mintea mea de copil a incercat tot timpul sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu. Prin clasa a cincea, mi-am intrebat profesorul de biologie, daca barbatii au cu o coasta mai putin decat femeile :). Bietul de el, a zambit usor, si mi-a spus ca nu imi poate raspunde, sa imi intreb parintii. Pe bunica, am intrebat-o de ce nu pot oamenii sa studieze ce e in painea sfintita. Timpul a adus unele raspunsuri.

Mi-am amintit de toate astea dimineata, cand am auzit o stire legata de un desen animat, cu trei personaje, care se bat, isi scot intestinele si impodobesc bradul de Craciun cu ele. Oare copiii care se uita la desenele astea, ce curiozitati au?