Am sentimentul ca astept sa se intample ceva. Il am de ceva vreme, nu reusesc sa scap de el. Uneori am impresia ca va fi de bine, alteori nu sunt sigura. Simteam ca trebuie sa spun si am spus. Scopul principal in a spune este de a te elibera.

Asteptarea ma omoara. Noroc, ca se intampla lucruri marunte intre timp. Trebuie sa ma concentrez pe ele, pana cand se va intampla lucrul cel mare. The one! Ca pe asta il simt ca vine. Iar simturile mele nu m-au inselat niciodata!

In concluzie: “Da-te bah, ca cade!”, unde “bah” va fi inlocuit cu cei care nu isi au rostul in perimetrul meu.