Atata ne place expresia asta si actiunea in sine, ca am gasit si o floare pe care am numit-o asa.

Eu ma confrunt in perioada asta cu tentative de uitare, ale mele si ale altora. Vreau sa uit, vreau sa ma lase unii sa uit, vreau sa uite altii. Doamne, cate vreau!

De ce tot vrem sa nu ne uite lumea? Persoanele care nu ne uita ne tin legati de ei, daca nu stim sa ne protejam. A pastra in suflet si in minte pe cineva e frumos, in masura in care te poti detasa de amintirea respectiva. Dar “nu ma uita”-ul asta presupune o doza de chin, care nu ar trebui sa isi faca loc in viata noastra.

Asa ca, vizualizam sabii de lumina si ghilotine, care taie legaturile in fata si in spatele nostru. Si ne rugam sa se rezolve toate, pentru binele nostru suprem (dupa cum ne-au invatat altii).

Si sa uitam ce e de uitat! Si sa uite ce e de uitat si altii!