Citesc foarte multe poezii in ultima vreme. Rasfoiesc de mai multe ori aceeasi carte si descopar lucruri noi de fiecare data. M-a surprins faptul, ca pentru orice situatie, as putea gasi o poezie.

Lumea a evoluat de-a lungul timpului, insa senzatiile sau confruntarile noastre sufletesti au ramas la fel. Nu e ciudat? Sa citesti ceva ce-ti vorbeste atat de mult, sau sa te regasesti in versurile cuiva? E reconfortant cumva, sa stii ca si altii au avut aceleasi temeri, dureri sau bucurii, ca si tine. Si lumea a mers mai departe.

Suntem tinuti pe loc cateodata. Din cauza altora, de cele mai multe ori. Pierdem timp valoros, imi spunea cineva. Timp sa facem ce anume? Toate astea sunt parte din viata, isi au rostul lor. Trebuie traite!

Azi:
“Si-asa cum treci ingandurata de-a lungul strazilor pustii,
De-alungul strazilor patate de-nsangerari crepusculare,
Tu pari o Venus de la Millo
Ce-si cata bratele,
Pe care
Cei morti le-au luat cu ei in groapa,
Sa nu le lase celor vii…” (Ion Minulescu)