…pentru legenda lui Narcis.
Il stim pe Narcis, cel care se admira zilnic, privindu-se intr-un lac. Era atat de preocupat de imaginea lui, ca pana la urma cade in lac si se ineaca. In locul unde moare el, rasare o narcisa.

Ador narcisele, mai ales pe cele de camp, dar trebuie sa marturisesc, ca al doilea final al legendei mi-a placut mai mult.
Povestea si-a imaginat-o Oscar Wilde. Lacul in care se ineaca, se transforma din apa dulce, in apa sarata. Lacul il plange pe Narcis. Nu pentru ca a fost frumos, nu pentru ca ii era zilnic aproape, ci pentru ca in ochii lui Narcis, lacul isi vedea propria frumusete.
Mi-am dat seama citind asta, ca si noi, regretam persoanele pe care le pierdem, doar cand acestia ne faceau mai buni, mai frumosi, mai iubitori.
O sa miros altfel narcisele, de acum incolo.