Saptamana aceasta mi-am pierdut ultimul bunic in viata. Avea 87 de ani. Ne asteptam cu totii sa se duca, insa e o stare ciudata acum, stim ca urmeaza parintii nostri. Bunicii din partea tatalui meu au fost pentru mine modelul de familie. Casa lor era primitoare, vesela si linistita. Bunica era o buna organizatoare si o buna gospodina, bunicul era respectos si muncitor. Desi erau oameni de la tara, fara prea multa scoala, nu i-am auzit jignindu-se, certandu-se. Ii vad si acum pe amandoi, in seriile de iarna, cu ochelarii pe ochi, citind Biblia. Impreuna au crescut 5 copii si 6 nepoti.

In mintea mea, bunica reprezinta modelul de femeie. A fost printre putinele pe care le cunosc, care a reusit sa isi pastreze familia unita, a stiut sa fie iubitoare si generoasa, chiar daca a avut greutati. Ea zambea tot timpul.

La inmormantarea bunicului, mi-am dat seama ca nu eram singura care a vazut cata bucurie era la casa lor. Unul din preotii invitati, a fost un nepot de-al bunicilor, pe care acestia l-au botezat. A vorbit si el de starea de bine pe care o avea, cand venea la ei acasa. Sper sa reusesc sa imi fac o casa frumoasa, ca a lor.