Era în urmă cu vreo doi ani. Vorbeam la un curs (în cadrul masterului de management cultural) despre public, și cum așteptările acestuia despre ce ar trebui să vorbească teatrul sunt diferite, și greu de omogenizat. Am făcut un exercițiu pornind de la ideea că și noi, o mână de oameni, vom avea răspunsuri diferite. Exact așa a fost.

Eu eram cu bebe pe drum sau proaspăt venit, nu mai rețin exact. Dar știu că citeam știri despre conferința ONU privind schimbările climatice și informații despre avertizările oamenilor de știință că nu reușim să reducem emisiile de gaze cu efect de seră pentru a menține încălzirea globală sub 1,5 grade C, prag care, odată depășit, ar conduce la consecințe dramatice pentru planeta noastră.

Despre asta am simțit eu că ar trebui să vorbească teatrul.

Am început să caut indicii că o face deja. N-am prea găsit. Trei spectacole în România, două la companii independente, unul la noi, Hai că nu e Cernobîl-ul lui Norbert Boda. M-am gândit că la ce ne folosește căutarea unor noi forme artistice de exprimare, identificarea de noi publicuri, discuțiile despre finanțări, etică și legislație, dacă în viitor o să experimentăm fenomene climatice din ce în ce mai agresive, pagube materiale, lipsă hrană că o să fie prea uscat pământul pentru a cultiva orice în el?

De o formă de activism se ocupă teatrul politic. Dar la noi, teatrul politic vorbește despre sărăcie, închiderea minelor, corupție, violența împotriva femeilor … le știm pe astea. Mi-a fost teamă că nu gândim la nivel macro.

Apoi, m-am uitat la alții. Unii stau ca și noi, alții mai bine. Căutând dramaturgi preocupați să scrie despre schimbările climatice, că totul începe de la text, am găsit Climate Change Theatre Action. Oamenii din spatele inițiativei, care și-au dorit să implice artiștii în discursul despre schimbările climatice, au adunat 50 de dramaturgi din întreaga lume și i-au rugat să scrie texte pe acest subiect. Inițiativa a început în 2017, și se întamplă din doi în doi ani, în timpul întâlnirilor COP pe care le-am menționat la început.

Când m-am întors la teatru după concediul maternal, asta am vrut să facem. Am trimis un mail, am primit răspuns și ne-am apucat de treabă. Acum vine momentul să vă invit la spectacol. Urșii polari de Nicolas Billon, cu Mircea Gligor și Dan Cordea. Dar nu doar la spectacol, ci și la o discuție cu reprezentanți din ong-uri locale care activează în domeniul protecției mediului. Avem foarte mult de învățat și chiar sunt lucruri simple pe care le putem face, ca să lăsăm în urma noastră o planetă mai curată decât cea pe care trăim acum.

Premiera va avea loc în 22 noiembrie, de la ora 19.00 și o a doua reprezentație e programată pentru 23 noiembrie, ora 19.00. Intrarea liberă! (e la sala studio, recomand să rezervați loc, fiindcă sunt locuri limitate). Vă promit că merită și pentru spectacol, dar și pentru discuția de pe urmă. Avem invitați pasionați și cu informații valoroase de transmis.

O să vă gândiți citind că nu se face primăvară cu o floare. Și nu zic nu, așa e. Un spectacol și-o poveste la teatru, nu garantează nimic. Și totuși, floarea aia, una singură, e un indiciu că o să vină primăvara. A fost ea precoce, comparativ cu surorile sale. Ei bine, noi nu suntem nici măcar precoce. Suntem în urmă toți, la tot ce am putea face, că de moment, nici nu mai vorbesc.

____________________

Dacă aveți vreme: legământ pentru pământ https://shorturl.at/gnGKZ, calcul amprentă de carbon https://footprint.wwf.org.uk/, concentrații record de gaze cu efect de seră în 2022 https://shorturl.at/qT037

Photo by Brian Yurasits on Unsplash