Ăsta-i drumul care duce la căsuța unde a copilărit mama mea. E într-un vârf de deal și pe vremuri n-aveau curent. Mami a învățat la lumânare și și-a stricat vederea citind noaptea la lanternă. Iarna mergea bunicul înaintea ei cu lopata să-i facă drum prin zăpadă ca să ajungă jos în sat la școală. Nu s-a plâns niciodată de asta, n-a făcut comparații cât eram mici între copilăria ei și a noastră, cum erau obișnuiți unii părinți să o facă pentru a-i opri pe copii din a se plânge că n-au chef de teme.

Mă gândeam la efortul pe care a fost nevoită să-l depună pentru a învăța și cum poartă în ea acea truda și acceptarea că uneori e greu. Forța ei ne-a transmis-o nouă, iar eu o văd mai mult în sora mea decât în mine.

S-ar putea să-ți placă: Invataturile lui Rad Ioan catre fiica sa Alina

Purtăm și bunele, și relele părinților noștri. Am lucrat mult pe relația mea cu ei și pe vindecarea durerilor lor care se află și în mine. În toate religiile, pe primul loc în lista de porunci se află aceea de a-i cinsti pe tatăl și pe mama ta. Ce-am observat meditând la asta e că acel părinte pe care-l consideri mai apropiat, e cel ale cărui obsesii ori nemulțumiri le manifești mai mult. Eu mai am și acum momente când nu-mi plac unii oameni doar pentru că nu-i place tati, fără vreun alt motiv.

A fi un bun copil înseamă să faci mai bine decât au făcut ei, și nu doar pe partea profesională ori materială, ci uman. Ajută să ai părinți sinceri, care și-au acceptat greșelile ori erorile și pot vorbi deschis despre ele,  dându-ți șansa să cunoști ce ai de iertat, atât pentru cei care sunt, cât și pentru cei care vor urma!

[foto – drumul de sus de la Preluca]