Filmul Breaking News în regia Iuliei Rugină, cu Andi Vasluianu în rolul principal, vine cu o proiecție specială luna viitoare în Baia Mare. Proiecția va avea loc marți, 12 decembrie, începând cu ora 19.00 la Teatrul de Păpuși din Baia Mare. Am ales teatrul de păpuși pentru că sala mare a teatrului municipal este ocupată în perioada următoare. Prețul biletului este 10 lei și poate fi cumpărat de la caseria teatrului.
Event: https://goo.gl/FfLPou
Proaspăt premiat la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera internațională, filmul Breaking News prezintă drama unui jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, alături de adolescenta Voica Oltean, distinsă cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary pentru primul ei rol pe marele ecran, la doar 15 ani, prestație descrisă drept „impresionantă” de publicația americană Variety.
După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?
Filmul invită, printre altele, la o discuție despre ce înseamnă viața unui om și despre modul în care presa încearcă să redea un subiect atât de delicat cum e moartea cuiva, notează Cineuropa.org.
Filmul este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după succesul de public Love Building (2013) și continuarea Alt Love Building (2014).
Eu am prins curaj să ajut filme să vină la noi după proiecția filmului Ana, mon amour, sper să veniți în număr cât mai mare încât să mai facem o proiecție!
În distribuție mai apar Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Angela Ioana, Constantin Cojocaru. Director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.
Leave a Reply