Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Ca Dumnezeu face ce vrea…
O noapte ploua-n cinstea mea…
O noapte ploua-n cinstea ei…

Azi-noapte, insa, a plouat
In cinstea celei care-a plecat!

A plecat?…
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea –
A plecat altcineva!…

Dar cine-a fost nu stim nici noi!…
Stim doar c-am gazduit-o amandoi
Si-am gazduit-o fiindca ne-a placut.
Pesemne Dumnezeu asa a vrut!…
Ca sase saptamani in sir,
Din ziua cand ne-am intalnit,
O clipa nu ne-am despartit…
Si le-am trait la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei –
Parfum de trandafir!…

A stat cu noi,
Si-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca doua maini intr-un manson.
Ca două flori de crin pe un blazon!…
Si totdeauna-am fost asa –
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea…
Si totdeauna-am fost la fel –
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndeparta,
Ne-apropia
Si, mana-n mana cu-amandoi,
Se destrama
Si se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!…
Si totusi…
Iat-o c-a plecat!…

De ce-a plecat?…
Nici Dumnezeu nu stie!…
Stim doar atat –
Ca n-are sa mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!…

Si norii plini si grei de-o ploaie noua
Au hotarat solemn sa nu mai ploua
In cinstea nimanui de-acum!…

(de Ion Minulescu)