Sectia reinfiintata de revista a Teatrului Municipal Baia Mare are deja un an si cateva saptamani, iar eu n-am scris aproape nimic despre ea. Duminica seara a fost ultimul spectacol din acest an. Nici nu stiu cu ce sa incep, n-as vrea ca lumea sa ramana cu impresie proasta, de aia nu stiu daca sa scriu ce mi-a placut la inceput sau la sfarsit. Asa ca o sa le amestec.

In primul rand, din punct de vedere teatral, eu consider ca a fost un an trist pentru noi. Nu s-a mai tinut Festivalul Atelier, iar doua piese minunate s-au jucat pentru ultima oara anul acesta “Dineu cu prosti” si “Butoiul cu praf si pulbere”. Nimic din ce se joaca acum la teatru, nu are puterea sa le egaleze pe cele doua, sper cine e in masura sa isi puna mintea la contributie pentru asta, sa o faca. Apoi, o mare parte din actorii tineri care erau colaboratori la noi au plecat, iar mie inca imi vine asta in minte in momentul cand intru in teatru. Am noroc ca mai vorbesc la telefon cu Dometi si-mi mai trece dorul de ei.

Dar sa ne intoarcem la revista. Cand am auzit accentul cu care s-a cantat piesa “Je t’aime” a Larei Fabian, m-am intrebat daca numai eu am facut franceza la scoala. Apoi, asta e o piesa cunoscuta si cantata. Nu e permis sa sari peste versuri, e a doua oara cand am auzit-o la teatru si de fiecare data s-a inlocuit un vers cu altul. Intamplarea face sa fie versul meu preferat, “Je tant voulu la guerre des corps qui se faisaient la paix”, cel care lipseste. Nu vorbesc de calitatile vocale ale domnisoarei, dar hai sa nu cantam intr-o limba pe care nu o stapanim.

L-am revazut pe Razvan Pasca, proaspat reintors dupa Vocea Romaniei. Sincera sa fiu, arata bine! S-a schimbat ceva in privirea lui pe scena, e mult mai increzator, are ceva in plus, deci bravo!

Legat de balet, lipseste pe alocuri pasiunea. Vreau sa ma uit la un dansator si sa-mi transmita ca l-as putea lasa sa ma atinga, doar cativa reusesc asta. Adrian, George si Madalina sunt plini de gratie, probabil danseaza de mult, nu stiu exact; restul ar trebui sa invete sa savureze miscarile. Sa n-aud comentarii ca am zis de atins, mergeti sa vedeti si o sa intelegeti ce vreau sa zic.

De azi inainte, nu mai port ciorapi culoare piciorului cu lycra, in vecii vecilor! Si nici cantaretele pe scena n-ar trebui sa o faca, arata rau de tot in lumina.

Costumele si decorul imi plac. De orchestra, stiu de la conferinta de presa de anul trecut ca avem orchestra ideala :). Mache si Grig, I Love You!, adica Dorin canta “Cat de frumoasa esti” mai bine decat Traistariu, ce sa mai zici…

Per asamblu e bine, dar e loc de si mai bine. Si n-as zice-o daca n-as sti ca se poate, suntem la teatru, orice se poate!

Foto: Lucretiu Pop