“Omul care pune etichete” este cel care nu poate vorbi despre o persoana folosindu-se doar de numele acesteia, ci vorbeste despre prietenul sau care este avocat, colega din liceu care este fiica fostului ministru, verisoara sa care este directoare la nu stiu ce banca. E de retinut ca functia celor amintiti nu este relevanta in contextul discutiei, nu i s-au pus intrebari cu privirea la aceasta. Nu va vorbi niciodata de prietenul sau zugravul sau sora lui cosmeticiana.

Ne asemanam cu cei pe care ii avem in viata noastra. Si provenim din medii diferite, fara a avea aceleasi sanse. E clar ca vrem sa ne mandrim cu cei pe care ii cunoastem, dar nu inteleg de ce ai flutura tu functia cuiva sub nasul altora. Lasa sa vorbeasca despre tine realizarile si faptele tale, nu ale altora! Risti sa pari slab si neincrezator, iar asta nu e bine.