Prima data i-am auzit horile pe youtube. Apoi l-am zarit intr-o seara in holul unui hotel, dupa care, in ziua urmatoare l-am vazut de la geamul din bucatarie plimbandu-se pe bulevard. Mi-am zis atunci, e ceva cu mine si cu omul asta, mie nu-mi apar oamenii in fata la intamplare.

Poarta mereu pantalonii negri, camasa alba, vesta gri si clopul.

Prima data cand l-am vazut jucand pe scena am avut un fel de soc. Spuneam atunci ca trebuie vazute spectacolele sale, pentru ca te poti astepta la orice. Orice-ul asta nu e unul rau, e unul bun. Si are stofa de profesor si o nevoie de a-i invata pe cei din jur ce inseamna respectul, dar si de a le arata ce e frumosul.

Saptamana trecuta Grigore Lese a implinit 60 de ani si i-a sarbatorit la noi, cantand cu Gheorghe Zamfir. Daca anul asta il vad cumva, undeva pe Radu Beligan, ma declar o norocoasa! Aseara a fost facut cetatean de onoare al judetului nostru si a primit in dar o casa. Si se pregateste sa construiasca pe terenul bunicilor sai din Stoiceni un centru cultural. La 60 de ani! Doamne nu-l imbatrani, bine canta el!

Mie imi place cantatul, eu imi fredonez in casa ‘cine-o zis dorului dor’ sau ‘cate doruri ma-nconjoara’… imi plac cantecele cantate din suflet, nu doar din plamani. Si ieri mi-am amintit starea pe care ar trebui sa ti-o ofere un spectacol la teatru.


Astazi sunt intr-o petrecere a bucuriei de a fi!, asa a zis Grigore Lese spre final. Iar citatul mi se potriveste ca o manusa…

Sa aveti sanatate si pace!