Mi-amintesc de-o vreme cand singura dorinta era sa-mi lipesc capul de spatele cuiva. Sa il asez si sa simt ca locul ala dintre umeri a fost creat special pentru mine. Stiam ca era locul meu preferat din intreaga lume, la fel de sfant ca toate locurile sfinte. Drumul catre el era ca un pelerinaj, la capatul caruia mi-as fi spus rugaciunile, cu certitudinea ca cineva le asculta.

Mi-amintesc de-o vreme grea, de o furtuna cum erau demult…si de forta apei care mi-a purtat locul spre alte locuri. Mi-amintesc ca m-am simtit tradata. N-am inteles atunci, abia reusesc sa o fac acum. Cum sa iei altarul Doamne? Si de ce l-ai lasat sa se transforme in iad?

Mi-amintesc de-o vreme cand visele mele erau alb-negru! Ce bine ca vremea aia a trecut!