cinema Dacia

Asta seara, un grup de 13 tineri inimosi si congelati, la initiativa lui Andrei Albu, s-au infiintat in fata, sau ma rog, in spatele cinematografului din reteaua de stat Dacia si au vrut sa vada filmul “Domnisoara Christina”. Noi toti ne-am dus acolo pentru ca nu a rulat in mall si nici nu am avut de unde sa il descarcam.

In prima faza, doamna de la cinema ne-a certat si ne-a spus ca nu putem vedea filmul pentru ca e frig si nu pornesc aparatele. Apoi ne-a certat ca de ce nu am venit si alta data, dupa care ne-a furnizat niste informatii interne pe care nu-mi doresc sa le reproduc. Doar imi vine sa bag statul undeva…

Intr-un final, a adus un radiator si ne-a poftit in sala. Intre timp, stiind ca o sa fie frig, eu am fugit pana acasa dupa o sticla cu palinca, bine primita de catre spectatori.

Filmul a fost printre cele mai frumoase pe care le-am vazut in ultima vreme, ziceam in gluma ca nu pare facut de romani, eu de filme despre comunism m-am saturat. Biletul a costa 7 lei, si am avut avantajul de a putea manca si bea ce ne-am adus de acasa :). Ne-a placut atat de mult, ca am luat hotararea sa mai mergem, eventual saptamanal. O sa anuntam evenimentul pe facebook, pe bloguri. Nu conteaza ce vom vedea, e 7 lei. Nu conteaza ca va fi frig, ne luam palinca si paturi. Mai e avantajul ca esti printre apropiati, si e ca si cum am avea sala noastra personala de cinema.

Veniti cu noi, data viitoare?